avem o jumatate de rita hayworth, un antonio ricci fericit, o bicicleta fides din 1935(daca ma mai gandesc putin ii scriu si numarul de identificare) care nu apare in cadru, toate intr-o roma in care la dolce vita nici macar vis nu era.
ladri di biciclette(1948)-vittorio de sica
imaginea de mai sus se mai poate interpreta si ca linistea/bucuria dinaintea furtunii; cand lucrurile pareau ca se indreapta, ca intra pe fagasul cel bun pentru antonio si familia lui, bicicleta, care nu apare mai sus, ii este furata. o bicicleta vitala pentru serviciul pe care tocmai si-l gasise; am ajuns la ideea de baza a scrierii asteia: fiecare dintre noi are nevoie de o bicicleta pentru ca universul lui sa functioneze, sa aiba sens, sa ruleze-asta ca sa fiu in ton. cand un astfel de propulsor este pierdut, tot ce-am cladit in jurul nostru se clatina-sigur, asta nu duce si la o iminenta prabusire a universului, mai sunt destui piloni care sa-l sustina, dar expresia: "lucrurile nu vor mai fi la fel" te macina, iti goleste mintea de ratiunea ramasa si te impinge in final la actiuni necugetate. asta e drama lui antonio la care participa din plin si fiul sau bruno.
sa avem grija de biciclete, deci!
sa ramanem tot in alb si negru si intr-o nota mai optimista(trecem catre hollywood:). ne vom auzi dupa o perioada ceva mai indelungata.
