dragilor, vorba unui coworker, astazi vizionam ceva de la lcd soundsystem-spike jonze pe scaunul regizorului:)
aveam de gand sa spun ceva si despre lunile de fiere ale lui bruckner, dar las asta cuiva mai competent! doar atat: aveam mari asteptari de la carte, dar pe masura ce o citesc se dovedeste a fi o mare dezamagire! cred ca o las neterminata:); e ceva cu romanul din zilele noastre si cu autorii lui;
vizionare placuta(pacat ca lcd soundsystem s-a destramat la inceputul anului)!
cand esti mic fericirea se metamorfozeaza intr-un pahar cu lapte! nici nu ai nevoie de mai mult...laptele meu, fotbalistic vorbind, a fost(sunt nevoit sa vorbesc la trecut) universitatea craiova! un lapte amar de cele mai multe ori, dar pe care l-am baut mereu...glumeam eu spunand ca urmatorul titlu al stiintei va fi dupa ce mor eu, dar sa fiu contemporan cu destramarea ei mai greu de inchipuit! sunt sigur ca lucrurile se vor schimba; intrebarea e cand...
pana atunci hala madrid, forza milan si go liverpool:))
imi place melodia de mai jos, poate pentru ca e ceva ce nu ascult in fiecare zi; dar videoclipul nu e o forma de arta cum pretind unii! forma de arta se gaseste mai greu zilele astea, iar daca se gaseste i se pune in carca povara nonconformismului, a excentricitatii-si nu tot ce e nonconformist e genial; ok, sa ascultam muzica:)
au facut o obsesie vesticii din introducerea lui "rise" in mai toate productiile lor-cel putin in ultima vreme. s-or gandi ca astfel ii impulsioneaza si pe economisti, ca poate, poate or da si ei rise, rise la burse...
revenind acum la tema centrala a scrierii asteia: ultimul film din categoria planetei maimutelor(primatelor sa nu jignesc), care a dat peste cap previziunile specialistilor cu privire la incasari-asta ca sa mai zabovim putin in domeniul economic! marturisesc ca nu am vazut originalul, in schimb am vazut cateva continuari printre care si pe cea a lui burton(pe asta de vreo doua ori, ihi:)
rise of the planet of the apes dupa parerea mea nu e un prequel(alt cuvant la moda), ci mai degraba o re-interpretare a unei idei deja cunoscute; spun asta cu toate ca nu am vazut originalul...
putin despre film acum: trebuie sa fie interesant daca ma chinui sa-i dedic o intreaga scriere:D
filmul e intr-adevar interesant si putea deveni mai mult decat interesant daca n-ar fi avut atatea sincope in scenariu!
nu ma apuc sa le enumar acum ca nu are rost! vreau in schimb sa-l aduc putin la lumina pe andy serkis, cel din spatele lui caesar, care si-a mai adus pretiosul aport si la crearea lui gollum/smeagol ori a lui kong(ultimul:) si pe care il vom revedea-mai degraba il vom auzi- in les adventures de tintin(abia astept:)
in incheiere: in ciuda greselilor de care pomeneam mai sus, rise of the planet of the apes este cel mai bun film de pe filiera hollywood-iana pe care l-am vazut anul asta!
2001: a space odyssey a avut, pentru cei care nu stiati, si un copil: 2010: the year we make contact. un copil imperfect, care nu trebuie insa abandonat si lasat sa moara pe strazi:)
intrebare: unde se mai poate asculta muzica buna astazi? raspuns: acasa!
mergand pe principiul de mai sus, azi ascultam ceva de la un "prieten" youtubist!
E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios...din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da' aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?
Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat
Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…
" ... Universal acclaim ... nota uriasa pe IMDB ... Rotten Tomatoes in genunchi ... Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati ...
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie ...
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora ... De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? ... Asa ca, probabil, "Blue Valentine" chiar a fost un film bun ... "
Adina ne provoacă din nou la o sesiune cinefilă. De data aceasta trebuie să vorbim despre un film de neînţeles, despre un film la care am rămas mască nu datorită calităţii ci datorită faptului că n-am priceput scopul, ideea şi esenţa acestuia. V-aş fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot îl mai înţelegi, v-aş fi scris despre Fântâna lui Aronofsky, dar şi printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenţa. În aceste condiţii vă scriu de Slipstream, sau despre singurul film fără logică. Povestea unui scenarist pe moarte ce pendulează între două realităţi e o tortură greu de digerat chiar dacă te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neînţeles, iar dacă aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ţi voie să mă îndoiesc de fericirea unui titan.
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -"in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- "in dead man, etc".
M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!
Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi...
Film autist, dar totuși simpatic. Maestrul Olivier în rol de evreu cu accent de Strangelove tre' să-l oprească pe Gregory Peck în rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer și a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot râsul și toată jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potențial, însă rezultatul final suge. Scenariul e de vină în primul rând, dar nici regia nu se lasă mai prejos. De văzut în vreme de mare sictir, poate cu începutul unui nou val canicular
As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah...). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.
Cum am auzit de un film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal mai e distribuit in filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce??
Si acum la modul serios :Primer, un film greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…
pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical ["what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy"] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.
monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.
27 de ani pare varsta de cumpana in cazul celor inzestrati cu talent nativ. pacat pentru amy-imi doream nespus sa-si revina si sa ne arate ce inseamna un adevarat artist. poate ca avea nevoie doar de un prieten adevarat; doar de unul si lucrurile cred ca ar fi stat altfel.
de pe coloana sonora a unui film care a mai fost pomenit aici: school of rock.
