au facut o obsesie vesticii din introducerea lui "rise" in mai toate productiile lor-cel putin in ultima vreme. s-or gandi ca astfel ii impulsioneaza si pe economisti, ca poate, poate or da si ei rise, rise la burse...
revenind acum la tema centrala a scrierii asteia: ultimul film din categoria planetei maimutelor(primatelor sa nu jignesc), care a dat peste cap previziunile specialistilor cu privire la incasari-asta ca sa mai zabovim putin in domeniul economic! marturisesc ca nu am vazut originalul, in schimb am vazut cateva continuari printre care si pe cea a lui burton(pe asta de vreo doua ori, ihi:)
rise of the planet of the apes dupa parerea mea nu e un prequel(alt cuvant la moda), ci mai degraba o re-interpretare a unei idei deja cunoscute; spun asta cu toate ca nu am vazut originalul...
putin despre film acum: trebuie sa fie interesant daca ma chinui sa-i dedic o intreaga scriere:D
filmul e intr-adevar interesant si putea deveni mai mult decat interesant daca n-ar fi avut atatea sincope in scenariu!
nu ma apuc sa le enumar acum ca nu are rost! vreau in schimb sa-l aduc putin la lumina pe andy serkis, cel din spatele lui caesar, care si-a mai adus pretiosul aport si la crearea lui gollum/smeagol ori a lui kong(ultimul:) si pe care il vom revedea-mai degraba il vom auzi- in les adventures de tintin(abia astept:)
in incheiere: in ciuda greselilor de care pomeneam mai sus, rise of the planet of the apes este cel mai bun film de pe filiera hollywood-iana pe care l-am vazut anul asta!
2001: a space odyssey a avut, pentru cei care nu stiati, si un copil: 2010: the year we make contact. un copil imperfect, care nu trebuie insa abandonat si lasat sa moara pe strazi:)
intrebare: unde se mai poate asculta muzica buna astazi? raspuns: acasa!
mergand pe principiul de mai sus, azi ascultam ceva de la un "prieten" youtubist!
E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios...din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da' aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?
Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat
Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…
" ... Universal acclaim ... nota uriasa pe IMDB ... Rotten Tomatoes in genunchi ... Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati ...
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie ...
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora ... De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? ... Asa ca, probabil, "Blue Valentine" chiar a fost un film bun ... "
Adina ne provoacă din nou la o sesiune cinefilă. De data aceasta trebuie să vorbim despre un film de neînţeles, despre un film la care am rămas mască nu datorită calităţii ci datorită faptului că n-am priceput scopul, ideea şi esenţa acestuia. V-aş fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot îl mai înţelegi, v-aş fi scris despre Fântâna lui Aronofsky, dar şi printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenţa. În aceste condiţii vă scriu de Slipstream, sau despre singurul film fără logică. Povestea unui scenarist pe moarte ce pendulează între două realităţi e o tortură greu de digerat chiar dacă te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neînţeles, iar dacă aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ţi voie să mă îndoiesc de fericirea unui titan.
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -"in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- "in dead man, etc".
M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!
Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi...
Film autist, dar totuși simpatic. Maestrul Olivier în rol de evreu cu accent de Strangelove tre' să-l oprească pe Gregory Peck în rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer și a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot râsul și toată jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potențial, însă rezultatul final suge. Scenariul e de vină în primul rând, dar nici regia nu se lasă mai prejos. De văzut în vreme de mare sictir, poate cu începutul unui nou val canicular
As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah...). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.
Cum am auzit de un film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal mai e distribuit in filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce??
Si acum la modul serios :Primer, un film greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…
pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical ["what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy"] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.
monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.
27 de ani pare varsta de cumpana in cazul celor inzestrati cu talent nativ. pacat pentru amy-imi doream nespus sa-si revina si sa ne arate ce inseamna un adevarat artist. poate ca avea nevoie doar de un prieten adevarat; doar de unul si lucrurile cred ca ar fi stat altfel.
de pe coloana sonora a unui film care a mai fost pomenit aici: school of rock.
in cazul de fata ma substitui lui jeremy baker, un personaj dintr-o povestioara sf. sau or fi fost doar doua in ceea ce ma priveste?!
la fel de bine putea sa se cheme si "rear window" scrierea asta; ma bazez insa pe furtuna ce acum pare iminenta, sa mai stearga din sudorile unei saptamani caniculare! sudori care vor reveni negresit in weekend-ul asta...
...cel mai mult din tot bucurestiul asta iubesc pasajul de la baneasa;
freddie sau jimi? jimi e aproape gazda aici, asa ca acum ascultam queen-hammer to fall!
am zis sa nu las scrierea de mai jos sa fie chiar ultima(cum de altfel intentionam)!
asadar, ramas bun stalkerilor- de oriunde ati fi!
ascultam ceva de pe ultimul album arctic monkeys-poate sederea in america le-a dat peste cap atat accentul british, cat si stilul indie atat de proaspat care m-a facut sa le plac melodiile inca de la prima nota auzita, pentru ca din ce am ascultat pana acum, albumul asta "suck it and see" nu e cine stie ce!
multumesc adinei ca imi posteaza toate prostiile:) si imi cer scuze de intarziere!
12 bloggeri recomandă 12 filme porno de artă. Acest articol ad-hoc nu se adresează tahicardicilor așa că nu răspundem pentru eventualele efecte secundare. Interesant de observat ce reprezintă pentru fiecare pornoteca cu gust, poate tragem și niște concluzii terminologic-ideologice la final. Enjoy! :D
E mai mult decât porn-art, e meta-porn, e un emigrant al barierelor moralei, al granițelor semioticii, e dincolo de efectele încălzirii globale care la rândul lor sunt parte integrantă din experiența sexuală. Vine galopant, sfidător, zeflemitor din Asia with love (and a lot of sex) o nebuneală sinestezică (spun asta pentru că e și porn, și musical, și fantasy, și drama, și demonstrație gastronimică ): The wayward Cloud
De data asta Adina a dat o tema grea! Porn-art… De unde sa scot, de unde? Si iata ca mi-a venit in minte o scena geniala pe care as incadra-o lejer in sesiunea de azi. Si e arta! Filmul, scena, ideea! E vorba de Perfume. The Story of a Murderer:
subiectul de azi, pornografia cinefila, e unul venerabil, atat din perspectiva istoric-obiectiva cat si din punctul meu de vedere subiectiv. hei, am invatat sa ma ating pe mine insumi in clasa a 7a, in obscuritatea prielnica a cinematografului Luceafarul, unde in anii 90 bagau numai filme "porno", de fapt niste vechituri lamentabile in care nu vedeai aproape nimic din ceea ce trebuie.
insa Bella Loves Jenna l-am vazut mult mai tarziu. e facut in 2004, l-am gasit pe atunci intr-un sex shop. ramane singurul porn care mi s-a parut interesant si prin altceva decat prin scenele de sex. dupa cum veti observa, povestea completeaza minunat copulatia.
Aş fi putut să vă scriu 70 de cuvinte despre 9 songs, sau despre Room in Rome, dar m-am gândit că aceste filme au prea multă pornografie clasică şi se încadrează într-un fel sau altul în tiparul propus de Eco. Aşa că vă scriu despre scenele porno din Antichist. Personajele se definesc prin sex şi suferă tot datorită lui. Actul sexual are pasiune la început, dar se transformă treptat într-o nevoie bolnăvicioasă (greu de privit) cu cadre în care doi fac sex în pădure, iar apoi ca încununare a dezgustului vedem „un hand job” cu sânge în timp ce tipul zace inconştient. Nea Trier ăsta da pornoşag plin de sânge, masturbări şi mutilări ale organelor genitale.
Cu ocazia asta Adina imi impinge limitele, am ajuns sa vad doua filme pe tema de porn art (Room in Rome si Belle de Jour ) dar cu toate acestea o sa merg pe o varianta mai "soft" si aleg recentul film Love and Other Drugs.nu de alta dar nu am comentat pana acum genu de film sau mai bine zis pe tema asta; in Love and Other Drugs fiind vorba propriu-zis de cateva scene nud care cred ca ar putea fi puse fara mari pretentii la un nivel minim de porn art,filmul prezinta o poveste de dragoste fara perdea :)).Pentru un Jack Gyllenhaal si o Anne Hathaway mai despuiati nu pierdeti filmu....
Hmm, primul film care mi-a trecut prin cap a fost Ilsa - She Wolf of the SS, care e mai mult sexploitation decât porn propriu-zis.
Așa că am să merg pe mâna lui Gore Vidal și a viziunii sale asupra celui mai pervers dintre împărații marelui imperiu - Caligula. E un film cu destule scene dramatice și dubioase (shemales, pitici, etc.) pe lângă cele porno încât să nu fie catalogat strict sub aspectul ăsta, mai ales că distribuie și patru nume mari ale școlii britanice de film: Malcolm McDowell, John Gielgud, Peter O'Toole și Helen Mirren. Nu e o bijuterie a marelui ecran, dar merită văzut măcar de curiozitate.
P.S. Pentru cei care au ocazia recomand cu insitență varianta teatrală pusă în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj, delicioasă!
Nimic nu-i mai porno decât filmele franţuzeşti care vor să pară inteligente. Gen C'est arrivé près de chez vous, MR 73 sau Deux. E porno să arăţi într-un film poliţist cum iese copilul din mă-sa lărgită ca gura anacondei, pe deasupra şi nerasă. Poza asta din C'est arrivé... e scârboasă, nu e artă. Ca Romeo băgându-i-o Julietei: ne-am prins şi noi că s-au ciocănit, dar dacă arăţi asta, e doar porno.
Prima mea reacţie la acest film: Bolnăvicios frate! Nu reuşeam să-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu, dacă m-a scandalizat sau dacă mi-a pus semne de întrebare... cum se poate să dormi dezbrăcată în pat cu frate-tu? Cum se poate ca frate-tu, frumosu' ăla de Louis Garrel, să te pună să faci sex cu altu' sub ochii lui? Sick! Dar, să fim serioşi, Eva Green e minunată, mai ales în nuditatea ei sublimă...
Pe un blog cineva intreba daca pornografia devine arta atunci cand e veche. Daca se merge pe varianta asta, atunci filmele porno cu multe dialoguri pot concura pentru clasificarea ca porn-art. Cine vrea sa vada un thriller porno, un SF porno etc. n-as putea sa spun.
Provocarea e dificila - trebuie sa-ti amintesti si numele unui film. Un search pe net o rezolva - nu stiu cat de art e, da e porn, unu' reprezentativ pentru cinematografia actuala in domeniu - The Roommate.
-Un viol superb, care ma tenteaza si excita, precum in Once Upon a Time in America sau Irreversible.
-Un film clasic porno, precum un tentant Deep Throat sau Alice in Wonderland.
Insa ce imi amintesc mereu este Jenna Jameson is the Masseuse, un porno direct si fara ocolisuri, despre maseuza mea preferata si a oricarui barbat. Imaginea e sugestiva, cred:
