pentru cei care vor trece zilele astea pe la aeroportul din otopeni titlul capata sens:)
oricum e mai bun decat "imply takeout" pe care mi l-am notat pe telefon, intr-un moment de maxima inspiratie, cu textul predictiv pornit! acum habar n-am la ce m-am gandit; deci season's greetings!!
din cate vad si aud tindem sa devenim un popor de americani:) pana si ziua nationala e sarbatorita cu mai mult fast-acest ultim aspect nu poate decat sa ma bucure:)
astept cu nerabdare ziua recunostintei de la anul!
anglia=>belgia=>ROMANIA=>si un pic de franta(da' foarte putin)=>toulouse lautrec cu domino!
in timpul serviciului, in pauza de masa, ne uitam pe tvr 2(in reluare) fie la "ora de business", fie la "bazar"(in functie de ora)! in aceasta din urma emisiune, "bazar", avem o persoana care calatoreste in diverse tari ale lumii; saptamana aceasta era prin america de sud, in chile. toate peisajele, imbracamintea, obiceiurile m-au dus cu gandul tocmai la "aguirre, der zorn gotes"(1972) al lui werner herzog-aici actiunea se petrece in peru-.
tot emisiunea m-a dus cu gandul si la melodia lui don lope de aguirre!
prin 1976 jodie foster intra puternic in lumea filmului cu rolul din taxi driver. lolita lui scorsese...avea doar 13 ani pe atunci;
jodie foster in taxi driver(1976)
la aproape 20 de ani distanta si tot pe la vreo 13 ani, se facea cunoscuta si natalie portman cu rolul din leon-dupa parerea mea cel mai bun rol al ei de pana acum!
natalie portman in leon(1994)
se cuvine sa spun ca scrierea asta a fost generata de lolita lui jarmusch din broken flowers(2005). o lolita care desi arata de 13, in 2005 avea vreo 21 de ani. delicios film, iar secventa "lolita" e integrata cum nu se poate mai bine:)
ca tot se apropie niste alegeri, iar fiecare isi ascute sabiile din dotare! dupa posibilitatile fiecaruia...
lucruri mai serioase acum; top trei meciuri de fotbal vazute de catalin pe stadion:
3) steaua-maccabi haifa 4-2
2) rapid-hamburg 2-0
1) dinamo-craiova 4-4
meciuri superbe la care am avut inspiratia sa merg si pe care le-as revedea oricand(la tv de data asta:)
doua observatii:
topul de mai sus se datoreaza meciului de joi al stelei, care m-a facut sa rememorez toate momentele placute de pe stadioane si sa le clasific cumva;
mi-ar fi placut sa asist la o victorie a craiovei in stefan cel mare, dar n-a fost sa fie; oricum am vazut un meci nebun!
m-a dat peste cap ora asta de iarna! abia ma obisnuisem sa ma trezesc cu noaptea in cap(la propriu, pentru ca era bezna cand ma trezeam); acum la aceeasi ora, soarele e deja doi centimetri mai mult inspre vest. cam asa...
ia sa vedem: douchebag fred e prezent, wes si el, dj lethal ameteste discul, fetele sunt la locul lor, sapca rosie e si ea => e ok! limp bizkit 2011;
Cred că am trăit mai multe soiuri de spaime uitându-mă la: The Blair witch Project, Camera 1408,A tale of two sisters, incredibilul Three Extremes, Shinning sau chiar The Others. Iar ca să măsluiesc un vechi dicton tolstoiesc, nicio sperietură nu se aseamănă cu alta, la horror pur nu prea mă uit, cu condiția să fie asiatic și genial sau englezesc și incredibil de comic.
Primul la care m-am gândit a fost Drag Me to Hell, dar nu-i destul de scary. Pe filiera Sam Raimi am ajuns la debutul The Evil Dead, un low-budget inventiv, sinistru și cu efecte speciale atât de proaste, încât n-ai cum să-l iubești. Câțiva puștani ajung la o cabană izolată din pădure, găsesc o Book of the Dead înăuntru și citesc din ea și all hell breaks loose, în forma pușitlor tranformați în zombi sau demoni greu-de-ucis. Vă asigur, dimensiunea coșmarescă a acestei povești clasice e cât se poate de particulară, distilată într-un moment cu o femeie posedată și ciopârțită care râde într-un fel atât de artificial încât îți stă râsul în gât. Ash, singurul nedemonizat, ține filmul pe umerii lui, fără replici, doar cu priviri care variază de la teroare, la șoc, la superioritate (când dă cu drujba în ceva și nimerește). Plus, creaturile descompuse de la sfârșit sunt animate în stop-motion!
Am descoperit filmele horror de mic copil, mai exact pe la 10-11 ani când ProTv-ul a început să emită. Cu ocazia importării Halloween-ului, postul difuza filme horror memorabile (Halloween, Nightmare on Elm Street...) iar eu le devoram până târziu în noapte. Nu eram îngrozit, nu mă speriam, ci dimpotrivă îmi plăcea. Totul a mers bine până când au difuzat IT. Nu ştiam nimic de film şi chiar mă gândeam că nu e o mare grozăvie, dar când am văzut clownul ala sinistru cu dinţii ascuţiţi, care atrăgea copiii spre o gură de canal am fost pur şi simplu îngrozit (nici azi nu-mi plac clownii). Câteva nopţi la rând am avut coşmaruri şi pentru mine şi în ziua de azi IT este un film înspăimântător (probabil şi pentru că n-am avut curajul să-l văd până la capăt).
Cu ocazia Halloween-ului, o nouă sesiune cinefilă. Filme care ne-au băgat în sperieţi.
N-aş putea să spun că am fost pe deplin satisfăcut de vreun film horror până în prezent, însă dintre cele văzute, în topul meu, pe primul loc rămâne The Blairwitch Project. Fără scary monsters, a reuşit să mă scuture destul de bine jucându-se cu imaginaţia mea folosind doar beznă, zgomote creepy şi panica protagoniştilor. Un scenariu pe cât de simplu, pe atât de înfiorător.
Pe locul doi, foarte socantă mi s-a părut producţia franceză Martyrs (2008). Film cu adevărat crunt, care după vizionare m-a făcut să mă simt aiurea ceva vreme. Nu ştiu dacă m-aş mai încumenta să-l revăd. Şi ca să fie trei.. hai patru, îmi zboară gându pe moment la The Exorcist (1973) şi Dead End (2003). Cam astea ar fi, aşa spuse pe fugă.
Fiind vorba de Holloween si filme care ne-au bagat in sperieti, primul titlu care mi-a venit in minte a fost A Nightmare on Elm Street. O sa aduc in discutie prima parte a seriei produsa in anul 1984. Gandul mi-a zburat inspre acest film si pentru ca mi se pare ca se incadreaza perfect in atmosfera de tip Holloween. Un horror clasic, impresionant pentru vremea lui, si cu o poveste care te tine conectat. Pentru cunoscatori, numele lui Freddy Krueger este posibil sa starneasca nostalgii, pentru cei care aud pentru prima data de A Nightmare on Elm Street, o sa spun ca acesta este “ucigasul din vis”. Actiunea este despre cum personajele filmului sunt ucise de catre Freddy, dar toate crimele se petrec in timpul in care acestia dorm. Ca si atmosfera, A Nightmare on Elm Street este perfect de vizionat de Holloween, este un clasic cinematografic, si pot spune ca pe mine, vizionandu-l atunci cand aveam 12 ani, m-a ingrozit la propriu.
Ei bine nu e chiar horror, e mai mult comedie neagră, dar e undeva sus în clasamentul personal. The Shining, cu unul din cele mai simpatice roluri ale lui Nicholson.
Wendy Torrance: Please! Don't hurt me!
Jack Torrance: I'm not gonna hurt you.
Wendy Torrance: Stay away from me!
Jack Torrance: Wendy? Darling? Light, of my life. I'm not gonna hurt ya. You didn't let me finish my sentence. I said, I'm not gonna hurt ya. I'm just going to bash your brains in.
As fi vrut sa vad recent un film cu tematica de Hallowen chiar acel Trick 'r Treat de acum 2 ani J dar nu m-am incumetat asa ca va povestesc altceva.
Mai exact de chestia care m-a speriat in “copilarie” : cred ca primul film horror “vizionat” a fost sf-ul de groaza Alien sincer l-am vazut mai mult de sub plapuma J) , cum sa nu te sperie chestia asta hidoasa mai urata ca un cosmar respectat.
cand ai vreo zece anisori si te furisezi de parinti impreuna cu fratele si cei doi verisori sa vezi pe la vreo 12 noaptea "warlock: the armageddon", inseamna ca nu stii ce-i frica! de unde, trei zile n-am reusit sa mai dorm dupa ce am vazut filmul! nu stiu ce impact ar mai avea asupra mea o vizionare a lui acum, dar stiu sigur ca filmul mai sus numit ocupa primul loc in topul filmelor care m-au bagat in sperieti!
Încercând să nu sun clişeic, voi evita să fac referire la The Exorcist, Jaws sau Psycho. Deşi horror-urile au ca scop înspăimântarea publicului, apreciez mult mai mult thrillerele, pentru că se joacă altfel cu nervii şi mintea bolnavă a spectatorului. În acest sens voi aminit un film care consider că se află la graniţa dintre cele două genuri: Rosemary’s Baby (1968). Un film macabru, ce îţi macină nervii mai ales prin tertipuri de ordin psihologic. Am rămas marcat de faptul că filmul nu face uz de elementul surpriză pentru a-ţi provoca o spaimă serioasă. Atmosfera este chiar bizară, aducându-mi aminte de mult mai relaxantul film al lui Roman Polanski, Cul-de-sac (1963); spun “relaxantul” doar în comparaţie cu Rosemary’s Baby! Farmecul scenariului constă în faptul că spectatorului îi este inoculat finalul încă din prima parte a filmului, totul transformându-se într-o alunecare inevitabilă către acesta.
N-am mai văzut un film de groază de multă vreme. Adică a trecut mult de la perioada în care nu ocoleam filmele de groază. Cam vreo 5 ani așa. Am văzut filme cu sânge, da' în afară de House of wax (care n-a fost nu știu ce), chiar nu mai sunt la curent cu ce-a produs cinematografia pe acest segment.
Da' asta nu înseamnă că nu pot răspunde la provocarea Adinei, că doar până atunci au existat filme pe care le-am visat și care nu m-au lăsat să ies pe întuneric din casă. Cel mai cel a fost The Grudge. L-am văzut cu o prietenă și în seara în care l-am văzut, am fost ok, însă a doua noapte, când am rămas singură acasă, și în toate nopțile din săptămâna care a urmat, chit că nu eram singură, eu o auzeam pe aia cu părul negru care cobora șerpuitor pe scări și scotea un sunet pe care nu-mi doresc să-l mai aud. :)) Cine a văzut filmul știe despre ce vorbesc. Tot din genul ăsta, un horror mai aparte a fost The Ring... fără sânge, da’ băga teroarea în mine fie că-l vedea în mijlocul zilei la ora 15 sau noaptea la ora 2 cu încă 5 prietene și cu becul aprins.
Evident nu pot lăsa pe dinafară The Blair Witch Project, pe care nu l-am înțeles prea bine, dar nici nu vreau să mă uit încă o dată ca să-l pot pricepe.
Ah, și, ca fapt divers, când eram mică mică, îmi era frică de mâna din Familia Adams, care nu e film de groază. :))
Tema Adinei de azi chiar m-a pus în dificultate, mai ales că de principiu nu prea urmăresc filme horror, îl am mereu pe băieţel prin preajma şi nu vreau să îl sperii inutil. Când e vorba de speriat în filme, îmi aduc aminte filmele video văzute înainte de 1989, pe vremea când aveam vreo 10 ani, şi când într-o curte de la ţară se proiectau (pentru toată uliţa) filme de tot genul. Şi acum mă urmăreşte un film (nu îi ştiu numele, nu am aflat nimic despre el) în care un personaj uman negativ omora tot ce prindea în cale, scena finală fiind o veritabilă tăiere de cap, filmată cu toate amănuntele posibile :D
Dar pentru că trebuie să fac o recomandare vă las în compania „Zombie Strippers!”, pentru a combina tema cu plăcerea (un film excepţional de... slab):
Cu ocazia acestei minunate sesiuni va recomand The Descent. Prima impresie dupa vizionarea filmului a fost ca nu am mai vazut de mult un film horror in adevaratul sens al cuvantului. Si am vazut ceva filme, asa-zise de groaza, la care ori radeam ori ma plictiseam si ajungeam la final sa ma intreb cum de am avut rabdare... The Descent este unul dintre filmele care te prinde si in final ramai cu senzatia de teama, uimire, puls marit...
Am ramas prinsa in scaun de la prima faza “brusca” din film. Nu am sarit de pe scaun, insa mi-a iesit un WTF! La a 2a faza am speriat-o pe sora-mea. Care sunt acestea? Nu va zic!
Nu e un film pentru cei slabi de inima, pentru claustrofobi, pentru cei care se sperie cand vad membre rupte, intestine, sange in general. Pentru voi ceilalti vi-l recomand cu sonorul dat tare si pe intuneric!
Trailerul:
Kevin Prince a fost pe acid duminica! bine ca a fost introdus pe teren doar din minutul 45:)
greu cu milanul asta!
imi spuneam ca daca ar fi vreodata sa parasesc pamantul pentru alta planeta, as lua musai cu mine melodia celor de la black sabbath, paranoid!
si ce o sa ascultam mai jos ar intra intr-o eventuala arca!
sa incepem binisor...nu o sa "walk the earth like caine in kung fu", ci o sa mentionez cateva titluri care de-a lungul timpului mi-au ramas in minte;
fara doar si poate, filmul meu favorit de la litera K este kung fu hustle(2004), pe care l-am si ales drept primul mentionat in aceasta inlantuire de scrieri tematice.
trailer in germana(din care eu nu inteleg o boaba)... pentru ca germana suna hard rock si imi aduce aminte de pro7 ori rtl-pe care mai zaboveam cand eram mic; revenind: filmul a nu se rata! pe altadata
"drive" e unul dintre filmele care ti se baga pe sub piele de la primele secvente si se incapataneaza sa ramana acolo multa vreme, chiar daca pe alocuri epiderma ta tinde sa refuze drogul primit! refn se institutionalizeaza, se inconjoara de actori unul si unul, aduna merele bune din gradina cinematografului si da nastere(din nou) unui film deosebit! pune-ti centura si lasa-te purtat de driver...
incep sa cred ca rugby-ul e cel mai frumos sport inventat vreodata! nu ma judecati, ma uit si eu la mondial:)
n-o fi cel mai frumos eseu, dar avand in vedere ca s-ar putea sa-i "coste" pe argentinieni accesul in sferturi, e cu siguranta unul foarte important; pacat pentru scotieni...nu-mi place cand o echipa din six nations pierde la una din four nations:)
moartea lui ian curtis nu a dus si la disparitia joy division; a dus la o metamorfoza a acesteia, la o noua ordine;
Ne-am adunatără oarecum nostalgic la șezătoare, ne-am amintit cum era pe vremea filmelor dublate de Irina Margareta Nistor și ne-am pus întrebarea: oare ce film ne-ar amuza sau ne-ar plăcea să auzim dublat de madama Margareta. Enjoy, lista rămâne deschisă.
Când am auzit-o întâiași dată pe doamna Margareta era vocea unui bărbat, dubla un polițist pare-mi-se, bineînțeles dubla tot filmul, dar m-a frapat puterea asexuată a vocii. Nu știu dacă a făcut asta, dar tare mi-ar plăcea să o aud dublând un dialog ontologic-metafizic-sartrian-escatologic-sexual marca Woody Allen, să zicem pentru început acesta:
Sesiune cinefila cu dedicatie pentru Doamna Irina Margareta Nistor ma bucur ca pot spune si eu doua vorbe; stiam cate ceva despre cine e vorba dar dupa o documentare mai amanuntita am descoperit un “trecut” de invidiat. La un moment dat am citit si un articol in care dumneaei nu era de accord cu dublarea filmelor pentru ca distruge din originalitatea filmului si nu numai… alta era situatia in anii comunismului …de vocea dumneai imi aduc aminte parca de acum 5-6 ani cand am dat de-o caseta veche cu Bruce Lee sau Van Damme ??, foarte ciudat asa dublat si cred ca era ceva la “moda” pe vremea aceea.
Sa trecem la filmul care l-as dori dublat: ”Up” sa fie o misiune mai usoara, nu exista atata dialog si la animatii is de acord cu dublarea desigur pentru cei mici care nu stiu citi…nu ma indoiesc ca nu s-ar descurca…
Vocea stimabilei doamne e inconfundabilă. Dacă stau şi caut prin amintiri imi aduc aminte de filme dublate cu ajutorul doamnei Nistor, dar din păcate doar atât. Pentru ca aveam doar câţiva anişori mi-e foarte greu să dau titluri exacte, sau să descriu o scenă anume. Însă, mi-ar plăcea să o aud pe doamnă dublând un film asiatic, un fim de Kim ki-Duk. Să aud cum se adaptează doamna la stilul lui ki-Duk, deseori dominat de o linişte apăsătoare, sau dacă mi se permite o mică răutate, să o aud dubând vocea lui Brad Pitt în Snatch.
Pai Good Bye Lenin!, pentru ca, datorita vocii, timbrului inconfundabil si manierismelor doamnei, efectul de „anii '80 in socialism” sa aiba impact mai mare, fie si numai pentru cei care au trait vremurile in care "se dadea video" pe ascuns, in boscheti, in statiunea Venus, cu aparatul video si televizorul puse in echilibru precar pe navete de bere, acolo unde am vazut Conan Barbarul si Hot Bubble Gum, traduse chiar de Irina Margareta Nistor. Sau, si mai bine, as adora s-o vad dubland Marfa si banii, ca sa ne scape de pagubosul „mah” din filmele romanesti contemporane. Da, mai bine.
irina margareta-nistor vocea copilariei mele, de la tv sau de la vhs; vocea calda si placuta facea ca filmele sa fie mult mai bune decat erau:))
mai tarziu vocei i s-au adaugat si un chip, cateva cronicute, etc! de madame irina, si implicit de aura care-o inconjura-cel putin in viziunea mea-, m-am rupt din momentul in care a ridicat in slavi un anume terminator 3-rise of the machines!
sa raspund la intrebare: nu stiu daca a facut-o, dar mie mi-ar placea sa o aud dubland "reservoir dogs"; daca nu tot filmul, macar inceputul-cunoscatorii stiu de ce!
Sunt entuziasmat de această iniţiativă, fiindcă am trăit din plin acele vremuri cu circuite de casete VHS traduse de dânsa. Nostalgia asta m-a cuprins şi pe mine nu de mult, şi mi-am aşternut-o în cuvinte într-o scurtă postare (aici). Din păcate nu am găsit nici o secvenţă de film rip-uită din acea perioadă. Poate într-o bună zi se sinchiseşte vreun anume, să scoată la iveală ceva de genu. Unii ca mine, chiar ar aprecia din plin. Şi-un film "zis din prima" la care cre' că m-aş amuza copios să-l aud tradus de tanti, ar fi Donnie Brasco cu scene de genu: "it's a fugazi", "ya got a couple a fazooles!?", "forget about it", s.a.m.d.
Mda. M-am gândit eu ce m-am gândit și am avut o revelație. Aș vrea eu să o aud pe madam cum dublează actorii din Snatch, și mai ales pe Brad Pitt în rolul țiganului irlandez (parcă de pe acolo era). Sunt curioasă cum ar spune în românește "Do you like dăgz?", pe când în film nici vorbitorii de engleză nu au înțeles ce voia omulețul. Chiar aș vrea să văd cum fantastica, magnifica Nistor reușește să improvizeze replicile din acel film sau a altor filme regizate de Guy Ritchie.
Noi, cei care am avut placerea sa vedem filmele dublate de vocea minunata a Margaretei Nistor, avem o nostalgie aparte cand o auzim vorbind. Imi aduc aminte cu drag de vremurile in care aparusera centrele de inchirieri casete video. Cele care erau dublate de mai sus-numita doamna erau cele mai cautate.
Acum, vrem sa auzim vocile actorilor, care – unele dintre ele – fac parte din farmecul filmului. Daca ar fi totusi sa aleg unul dintre multele filme vazute de-a lungul timpului, as alege Avatar. Cred ca vocea Margaretei Nistor ar fi perfecta in acest caz. De ce? De ce nu? :)
Deși aș fi ales un film de Tarantino sau Scorsese pentru cantitatea de înjurături/ minut, Quills e mult mai rafinat și imaginativ în ceea ce privește descrierile lui De Sade. Aș vrea s-o aud pe zambilă dublând Quills cu același ton pe care-l folosește și maestrul Geoffrey Rush.
În pasaje cum sunt cele expuse mai jos:
Conversation, like certain portions of the anatomy, always runs more smoothly when lubricated.
Sign it quickly, then you can ravish me again on the linens for which he so dearly paid.
And then, I beg you, on the bearskin rug in his study. And finally, as a crowning gesture, we'll leave puddles of love on the Peruvian marble.
You've already stolen my heart... as well as another more prominent organ, south of the Equator.
Prepare yourself for the most impure tale ever to spring from the mind of man.
His greast conquest was a woman six decades his senior, and a dozen years deceased. He made love with such vigor that it dislodged her bones, and yet he afforded her the highest compliment he afforded any woman.
These chastity vows of yours. How strict are they? Suppose you only put it in her mouth?
Numele asta vine, catre generatia mea, cel putin, dintr-o alta lume. Transcede persoana si devine un simbol. Nu este vorba despre un om, in sine, ci despre ceea cu ce acest om s-a asociat, sfarsind prin a deveni parte integranta a ceea ce imi place sa denumesc “epoca VHS”. Aproape orice amintire despre un film vazut in perioada comunista vine la pachet cu timbrul vocii sale. Identific vocea sa cu Michael J Fox in “Back to the Future”cel mai bun film al copilariei mele comuniste, cu Freddy Krueger in “Nightmare on Elm Street”, primul film horror pe care l-am vazut, fara a intelege ca ar trebui sa imi fie frica, cu Chuck Norris in al treilea “Missing in Action” sau cu vocile lui Chase sau Aykroyd din uluitorea comedie “Spies Like Us”. Asta, ca sa spicuiesc cateva dintre amintirile copilariei ... Nu in ultima instanta, IMN inseamna vocea interzisa care razbatea prin usa inchisa de cenzura parintilor, in cazul unor filme care ar fi putut naste intrebari incuietoare :) …
Fara a putea declara ca sunt un fan sau ca am fost vreodata, respectul meu pentru personaj este absolut natural, macar pentru faptul ca a fost o vreme cand intre mine, un videorecorder Toshiba obtinut pe sub mana de la marinari si un film bun nu exista decat o bariera. Spulberata de catre aceasta voce … De aceea, o numesc, “the Godmother of all subtitles” . Cel putin, pentru cele in limba romana …
pe la noi a cam venit toamna, dar cateva paralele mai jos e inca vara; ce o sa ascultam se potriveste perfect unei zile placute de vara in care linistea e perturbata rareori de cate o adiere, ori de cate un val care se sparge langa picioarele tale;
titlul se vrea o introducere pentru o scriere viitoare cu referire la filme kung-fu:); ramane de vazut cand!
am vazut pina; la muzeul taranului roman savurand si doua beri pe parcursul vizionarii! de asta imi place sa merg la filme acolo(din cand in cand:)! mai stiti ce spuneam despre black swan cu ale lui cadre apasatoare si claustrofobice?! ei bine, in pina limita e cerul; danseaza, danseaza... oriunde, oricum, orice!
as fi privit la nesfarsit franturile alea din diverse reprezentatii...
e o scriere destul de aglomerata si sper ca trecerea de la un subiect la altul sa nu fie prea brusca:)
mai jos dovada ca nole e un animal pe terenul de tenis; un punct incredibil care a schimbat soarta semifinalei de la us open, deschizandu-i drumul catre finala pe care avea sa o castige;
va mai amintiti de gotye participant la anim'est 2008? mai jos un extras de pe ultimul album, gotyesc deja!pe curand;
cel mai important eveniment sportiv al anului, campionatul mondial de rugby, a inceput azi cu meciul de deschidere dintre tara gazda, noua zeelanda, si tonga. inutil sa spun scorul...bafta stejarilor-maine dimineata meci greu cu scotia, dar la cupa mondiala fiecare meci e greu!
de pe albumul de debut, care poarta numele formatiei si anume "thief", ascultam "cadillacs"! ne vom mai intalni cu thief pe aici...
ca lucrurile sunt simple si ca e in natura omului sa le complice, nu e o noutate pentru nimeni!
de fapt, pentru a ilustra simplitatea lor, il las pe personajul de mai jos sa explice:
pe cuvant, daca s-ar ocupa de stand-up comedy, as fi tot timpul in primul rand:)
sa parasim necunoscutele si sa revenim la lucruri serioase: greu sa faci fata unei zile intregi mahmur fiind!
ce vom asculta mai jos poate fi rezumat asa: exista viata si dupa ozzy(expresie des utilizata, dar asta e, azi e una din zilele alea)! ascultare placuta
dragilor, vorba unui coworker, astazi vizionam ceva de la lcd soundsystem-spike jonze pe scaunul regizorului:)
aveam de gand sa spun ceva si despre lunile de fiere ale lui bruckner, dar las asta cuiva mai competent! doar atat: aveam mari asteptari de la carte, dar pe masura ce o citesc se dovedeste a fi o mare dezamagire! cred ca o las neterminata:); e ceva cu romanul din zilele noastre si cu autorii lui;
vizionare placuta(pacat ca lcd soundsystem s-a destramat la inceputul anului)!
cand esti mic fericirea se metamorfozeaza intr-un pahar cu lapte! nici nu ai nevoie de mai mult...laptele meu, fotbalistic vorbind, a fost(sunt nevoit sa vorbesc la trecut) universitatea craiova! un lapte amar de cele mai multe ori, dar pe care l-am baut mereu...glumeam eu spunand ca urmatorul titlu al stiintei va fi dupa ce mor eu, dar sa fiu contemporan cu destramarea ei mai greu de inchipuit! sunt sigur ca lucrurile se vor schimba; intrebarea e cand...
pana atunci hala madrid, forza milan si go liverpool:))
imi place melodia de mai jos, poate pentru ca e ceva ce nu ascult in fiecare zi; dar videoclipul nu e o forma de arta cum pretind unii! forma de arta se gaseste mai greu zilele astea, iar daca se gaseste i se pune in carca povara nonconformismului, a excentricitatii-si nu tot ce e nonconformist e genial; ok, sa ascultam muzica:)
au facut o obsesie vesticii din introducerea lui "rise" in mai toate productiile lor-cel putin in ultima vreme. s-or gandi ca astfel ii impulsioneaza si pe economisti, ca poate, poate or da si ei rise, rise la burse...
revenind acum la tema centrala a scrierii asteia: ultimul film din categoria planetei maimutelor(primatelor sa nu jignesc), care a dat peste cap previziunile specialistilor cu privire la incasari-asta ca sa mai zabovim putin in domeniul economic! marturisesc ca nu am vazut originalul, in schimb am vazut cateva continuari printre care si pe cea a lui burton(pe asta de vreo doua ori, ihi:)
rise of the planet of the apes dupa parerea mea nu e un prequel(alt cuvant la moda), ci mai degraba o re-interpretare a unei idei deja cunoscute; spun asta cu toate ca nu am vazut originalul...
putin despre film acum: trebuie sa fie interesant daca ma chinui sa-i dedic o intreaga scriere:D
filmul e intr-adevar interesant si putea deveni mai mult decat interesant daca n-ar fi avut atatea sincope in scenariu!
nu ma apuc sa le enumar acum ca nu are rost! vreau in schimb sa-l aduc putin la lumina pe andy serkis, cel din spatele lui caesar, care si-a mai adus pretiosul aport si la crearea lui gollum/smeagol ori a lui kong(ultimul:) si pe care il vom revedea-mai degraba il vom auzi- in les adventures de tintin(abia astept:)
in incheiere: in ciuda greselilor de care pomeneam mai sus, rise of the planet of the apes este cel mai bun film de pe filiera hollywood-iana pe care l-am vazut anul asta!
2001: a space odyssey a avut, pentru cei care nu stiati, si un copil: 2010: the year we make contact. un copil imperfect, care nu trebuie insa abandonat si lasat sa moara pe strazi:)
intrebare: unde se mai poate asculta muzica buna astazi? raspuns: acasa!
mergand pe principiul de mai sus, azi ascultam ceva de la un "prieten" youtubist!
E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios...din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da' aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?
Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat
Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…
" ... Universal acclaim ... nota uriasa pe IMDB ... Rotten Tomatoes in genunchi ... Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati ...
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie ...
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora ... De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? ... Asa ca, probabil, "Blue Valentine" chiar a fost un film bun ... "
Adina ne provoacă din nou la o sesiune cinefilă. De data aceasta trebuie să vorbim despre un film de neînţeles, despre un film la care am rămas mască nu datorită calităţii ci datorită faptului că n-am priceput scopul, ideea şi esenţa acestuia. V-aş fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot îl mai înţelegi, v-aş fi scris despre Fântâna lui Aronofsky, dar şi printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenţa. În aceste condiţii vă scriu de Slipstream, sau despre singurul film fără logică. Povestea unui scenarist pe moarte ce pendulează între două realităţi e o tortură greu de digerat chiar dacă te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neînţeles, iar dacă aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ţi voie să mă îndoiesc de fericirea unui titan.
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -"in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- "in dead man, etc".
M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!
Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi...
Film autist, dar totuși simpatic. Maestrul Olivier în rol de evreu cu accent de Strangelove tre' să-l oprească pe Gregory Peck în rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer și a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot râsul și toată jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potențial, însă rezultatul final suge. Scenariul e de vină în primul rând, dar nici regia nu se lasă mai prejos. De văzut în vreme de mare sictir, poate cu începutul unui nou val canicular
As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah...). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.
Cum am auzit de un film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal mai e distribuit in filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce??
Si acum la modul serios :Primer, un film greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…
pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical ["what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy"] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.
monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.
27 de ani pare varsta de cumpana in cazul celor inzestrati cu talent nativ. pacat pentru amy-imi doream nespus sa-si revina si sa ne arate ce inseamna un adevarat artist. poate ca avea nevoie doar de un prieten adevarat; doar de unul si lucrurile cred ca ar fi stat altfel.
de pe coloana sonora a unui film care a mai fost pomenit aici: school of rock.
in cazul de fata ma substitui lui jeremy baker, un personaj dintr-o povestioara sf. sau or fi fost doar doua in ceea ce ma priveste?!
la fel de bine putea sa se cheme si "rear window" scrierea asta; ma bazez insa pe furtuna ce acum pare iminenta, sa mai stearga din sudorile unei saptamani caniculare! sudori care vor reveni negresit in weekend-ul asta...
...cel mai mult din tot bucurestiul asta iubesc pasajul de la baneasa;
freddie sau jimi? jimi e aproape gazda aici, asa ca acum ascultam queen-hammer to fall!
am zis sa nu las scrierea de mai jos sa fie chiar ultima(cum de altfel intentionam)!
asadar, ramas bun stalkerilor- de oriunde ati fi!
ascultam ceva de pe ultimul album arctic monkeys-poate sederea in america le-a dat peste cap atat accentul british, cat si stilul indie atat de proaspat care m-a facut sa le plac melodiile inca de la prima nota auzita, pentru ca din ce am ascultat pana acum, albumul asta "suck it and see" nu e cine stie ce!
multumesc adinei ca imi posteaza toate prostiile:) si imi cer scuze de intarziere!
12 bloggeri recomandă 12 filme porno de artă. Acest articol ad-hoc nu se adresează tahicardicilor așa că nu răspundem pentru eventualele efecte secundare. Interesant de observat ce reprezintă pentru fiecare pornoteca cu gust, poate tragem și niște concluzii terminologic-ideologice la final. Enjoy! :D
E mai mult decât porn-art, e meta-porn, e un emigrant al barierelor moralei, al granițelor semioticii, e dincolo de efectele încălzirii globale care la rândul lor sunt parte integrantă din experiența sexuală. Vine galopant, sfidător, zeflemitor din Asia with love (and a lot of sex) o nebuneală sinestezică (spun asta pentru că e și porn, și musical, și fantasy, și drama, și demonstrație gastronimică ): The wayward Cloud
De data asta Adina a dat o tema grea! Porn-art… De unde sa scot, de unde? Si iata ca mi-a venit in minte o scena geniala pe care as incadra-o lejer in sesiunea de azi. Si e arta! Filmul, scena, ideea! E vorba de Perfume. The Story of a Murderer:
subiectul de azi, pornografia cinefila, e unul venerabil, atat din perspectiva istoric-obiectiva cat si din punctul meu de vedere subiectiv. hei, am invatat sa ma ating pe mine insumi in clasa a 7a, in obscuritatea prielnica a cinematografului Luceafarul, unde in anii 90 bagau numai filme "porno", de fapt niste vechituri lamentabile in care nu vedeai aproape nimic din ceea ce trebuie.
insa Bella Loves Jenna l-am vazut mult mai tarziu. e facut in 2004, l-am gasit pe atunci intr-un sex shop. ramane singurul porn care mi s-a parut interesant si prin altceva decat prin scenele de sex. dupa cum veti observa, povestea completeaza minunat copulatia.
Aş fi putut să vă scriu 70 de cuvinte despre 9 songs, sau despre Room in Rome, dar m-am gândit că aceste filme au prea multă pornografie clasică şi se încadrează într-un fel sau altul în tiparul propus de Eco. Aşa că vă scriu despre scenele porno din Antichist. Personajele se definesc prin sex şi suferă tot datorită lui. Actul sexual are pasiune la început, dar se transformă treptat într-o nevoie bolnăvicioasă (greu de privit) cu cadre în care doi fac sex în pădure, iar apoi ca încununare a dezgustului vedem „un hand job” cu sânge în timp ce tipul zace inconştient. Nea Trier ăsta da pornoşag plin de sânge, masturbări şi mutilări ale organelor genitale.
Cu ocazia asta Adina imi impinge limitele, am ajuns sa vad doua filme pe tema de porn art (Room in Rome si Belle de Jour ) dar cu toate acestea o sa merg pe o varianta mai "soft" si aleg recentul film Love and Other Drugs.nu de alta dar nu am comentat pana acum genu de film sau mai bine zis pe tema asta; in Love and Other Drugs fiind vorba propriu-zis de cateva scene nud care cred ca ar putea fi puse fara mari pretentii la un nivel minim de porn art,filmul prezinta o poveste de dragoste fara perdea :)).Pentru un Jack Gyllenhaal si o Anne Hathaway mai despuiati nu pierdeti filmu....
Hmm, primul film care mi-a trecut prin cap a fost Ilsa - She Wolf of the SS, care e mai mult sexploitation decât porn propriu-zis.
Așa că am să merg pe mâna lui Gore Vidal și a viziunii sale asupra celui mai pervers dintre împărații marelui imperiu - Caligula. E un film cu destule scene dramatice și dubioase (shemales, pitici, etc.) pe lângă cele porno încât să nu fie catalogat strict sub aspectul ăsta, mai ales că distribuie și patru nume mari ale școlii britanice de film: Malcolm McDowell, John Gielgud, Peter O'Toole și Helen Mirren. Nu e o bijuterie a marelui ecran, dar merită văzut măcar de curiozitate.
P.S. Pentru cei care au ocazia recomand cu insitență varianta teatrală pusă în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj, delicioasă!
Nimic nu-i mai porno decât filmele franţuzeşti care vor să pară inteligente. Gen C'est arrivé près de chez vous, MR 73 sau Deux. E porno să arăţi într-un film poliţist cum iese copilul din mă-sa lărgită ca gura anacondei, pe deasupra şi nerasă. Poza asta din C'est arrivé... e scârboasă, nu e artă. Ca Romeo băgându-i-o Julietei: ne-am prins şi noi că s-au ciocănit, dar dacă arăţi asta, e doar porno.
Prima mea reacţie la acest film: Bolnăvicios frate! Nu reuşeam să-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu, dacă m-a scandalizat sau dacă mi-a pus semne de întrebare... cum se poate să dormi dezbrăcată în pat cu frate-tu? Cum se poate ca frate-tu, frumosu' ăla de Louis Garrel, să te pună să faci sex cu altu' sub ochii lui? Sick! Dar, să fim serioşi, Eva Green e minunată, mai ales în nuditatea ei sublimă...
Pe un blog cineva intreba daca pornografia devine arta atunci cand e veche. Daca se merge pe varianta asta, atunci filmele porno cu multe dialoguri pot concura pentru clasificarea ca porn-art. Cine vrea sa vada un thriller porno, un SF porno etc. n-as putea sa spun.
Provocarea e dificila - trebuie sa-ti amintesti si numele unui film. Un search pe net o rezolva - nu stiu cat de art e, da e porn, unu' reprezentativ pentru cinematografia actuala in domeniu - The Roommate.
-Un viol superb, care ma tenteaza si excita, precum in Once Upon a Time in America sau Irreversible.
-Un film clasic porno, precum un tentant Deep Throat sau Alice in Wonderland.
Insa ce imi amintesc mereu este Jenna Jameson is the Masseuse, un porno direct si fara ocolisuri, despre maseuza mea preferata si a oricarui barbat. Imaginea e sugestiva, cred:
