cred ca as putea privi si asculta la nesfarsit stropii de ploaie care se izbesc violent de pervazul ferestrei. spun o intreaga poveste, despre oamenii pe care i-au vazut si locurile pe unde au trecut de cand s-au format si pana in momentul in care se istovesc pe pervazul ferestrei, pe peretii neizolati termic ori pe asfaltul ranced. poezia stropilor de ploaie...ma intreb daca bacovia si ai lui chiar credeau prostiile alea cu materia in descompunere;
dorinta mea de a ma schimba, de a mai remedia pe ici-pe colo unele aspecte, a primit o grea lovitura de dimineata cand am pierdut din nou autobuzul care trebuia sa ma duca la serviciu! asta se traduce de ceva vreme cam asa: trebuie sa trec prin billa sa iau diverse lucruri pentru colegii de la birou-ca parte a pedepsei pentru ca am intarziat! mie imi place asta-e atata liniste si pace in aeroport la orele alea ale diminetii, incat imi vine sa ma asez pe unul din scaunele din salile de asteptare si sa stau si sa privesc; asa pur si simplu; in dimineata asta, lucrul asta mi-a adus aminte de scena de deschidere din dogma(1999-kevin smith) din care o sa si citez aspectul care ma intereseaza( las in engleza, ca daca ma apuc sa traduc iese urat:)
"Loki: ...Here's what I don't get about you. Why do you feel the need to come to this place all the time?
Bartleby: My friend, because this is humanity at its best. Look at them. All that anger, all that mistrust, all that unhappiness... forgotten for that one perfect moment when they get off the plane. See those two? What the guy doesn't know is that the girl cheated on him while she was away.
Loki: She did?
Bartleby: Twice.
Loki: Nice.
Bartleby: But it doesn't matter right now, 'cause they're both just so relieved to be with one another. I like that. I wish they could all feel that way more often.
Loki: This is why I had to come down here this morning? This is why I had to miss my fucking cartoons? You call me and tell me it's important so I can share in your half-ass obsession with a Hallmark moment?..."
kevin smith era in forma maxima pe atunci:)! am lasat pe final si replica lui loki(matt damon) pentru amuzament! prieteni, mare adevar e cuprins in vorbele de mai sus! cum ar silabisi cineva: to-the-air-port;
aveam dubii legate de felul in care o sa-mi insir argumentele. am decis sa le enumar asa:
* e ruginit
* are probleme cu bautura
* are probleme cu femeile
* e loial ca un caine
* isi iubeste tara
* te poti baza pe el(nu si daca esti femeie)
* gadgeturile nu i-au otravit sufletul(aici as adauga "inca")
* prefera scoala veche
* nu renunta pana cand nu-si vede misiunea incheiata
daca am omis ceva o sa adaug mai tarziu.
despre ultimul bond cateva impresii-ca tot a ajuns si in america, iar cum alegerile prezidentiale s-au incheiat fara polemici, oamenii se vor inghesui sa-l vada-mai putini vor fi probabil cei de pe coasta de est si dintre cei care l-au votat pe romney:)
sigur, skyfall e un film bun, si nici nu se poate altfel, daca judecam dintr-o perspectiva simpla: mendes-craig-bardem-asta ca sa copiez posterul ala ostentativ al lui eyes wide shut(1999) -cruise-kidman-kubrick. zic bine copiez, pentru ca si skyfall copiaza la greu-dar cum cei implicati in realizarea filmului nu se sfiesc in a recunoaste lucrul asta, nu vad de ce as insista eu pe tema asta. scurt, ca sa nu pierd esentialul: cum spuneam, skyfall e un film bun, vizual iti taie respiratia, cu care mendes a incercat satisfacerea unui numar cat mai mare de iubitori ai filmelor bond din diferite generatii(cred ca i-a reusit). urmeaza dar-urile: "umanizarea" lui craig-bond cu care s-a facut atat tam-tam pare cumva fortat-impusa(se vede din primele cadre), glumele-dialogurile sunt ok dar cateodata nu depasesc nivelul celor din the avengers(2012) spre exemplu, din a doua jumatate tensiunea cumva dispare, directia devine previzibila iar filmul se transforma intr-unul tipic de floricele(adica popcorn). acest ultim aspect nu e neaparat rau, doar ca prin 2006 casino royale a stabilit niste standarde, in materie de bond dar nu numai, pe care skyfall nu prea le atinge.
e greu sa egalezi casino royale(2006). e suficienta scena de mai jos sa-ti dai seama de ce!
rian johnson face cu looper(2012) ceea ce a facut refn cu drive cu un an in urma. fara sa puncteze prea mult la capitolul originalitate(sau poate ca si asta rezulta indirect), reuseste sa mixeze cu succes teme si motive de provenienta cinematografica(din sectiunea science-fiction mai ales) unele dintre ele intrate deja in folclor!
mi se pare inutil sa le amintesc, se vad cu ochiul liber:)
la finalul filmului nu-mi scoteam din minte comparatia asta: rian johnson-christopher nolan din perspectiva looper-inception. privit asa johnson pare fratele mai scapatat al lui nolan lasat acasa sa aiba grija de "ai batrani" si fiind nevoit sa se multumeasca cu mai putin, in vreme ce nolan se plimba cu diverse burse prin toata europa. rezultatele se vad: de la exterior looper-inception pare a fi o comparatie intre o casa boiereasca de la noi si palatul de laversailles. mergand spre interior constati insa in cazul versailles-ului ca stralucirea paleste iar zorzoanele sunt cele care ies in fata. mai are rost sa spun ca mie imi plac mai mult casele boieresti?:)
concret despre looper:
-calatoria prin timp e doar un paravan pentru "sacrificii, cat de departe esti dispus sa mergi pentru binele tau, pentru binele celor pe care-i iubesti"! din punctul asta de vedere paradoxul calatoriei in timp invocat de unii pare/este o prostie;
-bruce willis pare sa fi ajuns la varsta la care face ca orice rol sa ii vina ca o manusa(chiar daca in cazul de fata nu e strain de schema die hard), joseph gordon-levitt e din ce in ce mai bun dar mai are ceva pana la a deveni centrul de greutate al unei pelicule(din momentul in care apare willis acesta acapareaza tot), iar pe emily blunt as lua-o acasa(fara ala micu' de o sa-si spuna mai tarziu rainmaker:);
-spatialitatea la johnson e si aici ingradita, fara ca acest lucru sa supere(cum se intampla in brick-2005), pentru ca tensiunea nu scade in intensitate cand atentia privitorului e mutata de la un punct la altul, dand impresia de fluiditate. avem si aici, ca si in brick, trei puncte care determina nu o axa ci mai degraba varfurile unui triunghi: apartamentul lui joseph gordon-levitt-sediul looper-ilor-proprietatea lui emily blunt. hai sa adaug in centru si cafeneaua unde serveste beatrix. asadar, in universul imaginat de johnson actiunea se petrece in interiorul laturilor acestui triunghi-repet, fara ca acest lucru sa supere;
-ca tot pomeneam de nolan-johnson imprumuta de la acesta "efectul de cool" cu care isi condimenteaza filmul-sunt niste scene in care climaxul lasa cu furnicaturi!
daca nu s-a inteles nimic din randurile de mai sus: looper e un film bine inchegat, solid cu care rian johnson pare sa-si fi castigat un oarecare statut de "autor"! ramane de vazut cum se va descurca in viitor:)
unul din filmele care cere deopotriva prequel/sequel si care merita mai mult de o vizionare!
am mai folosit fraza asta undeva, dar acum pe langa sensul propriu folosit atunci vreau sa-i atribui si altele. swen hassel, din care am citat, folosea cuvintele ca nimeni altul; le strangea pe toate laolalta, iar apoi le da drumul in asocieri vii de-ti incantau simturile! asta era hassel;
vorbeam de alte sensuri-e suficient sa asociem soarele cu oricare dintre lucrurile importante in viata: dragoste, prietenie, etc. si deja gasim expresiei felurite interpretari. naivii e prea frumos pus acolo ca sa umblu la el:)
toamna se lasa asteptata; frunzele la fel, ca sa nu mai vorbesc de ploi...
am mai pomenit aici despre filmul asta iar la momentul respectiv imi spuneam ca o sa revin asupra lui. cred ca a sosit momentul ala:)
catch-22-1970-mike nichols este chemat din nou sa ia cuvantul; sa auzim ce are de spus intr-un montaj inspirat. un film aruncat pe nedrept intr-un colt al anonimilor...
prieteni, de putina vreme mi-am redescoperit o pasiune pe care o credeam demult uitata ori disparuta printre meandrele cotidiene, anume cititul. nu, nu ma refer la cititul revistelor din nu-stiu-ce sali de asteptare, ori a presei electronice, care intre noi fie vorba, in cele mai multe cazuri, e mediocra. despre altceva este vorba: am facut rost de doua carti, iar de cand am inceput sa citesc, pana sa adorm, il am pe neagu djuvaracare-mi sopteste intr-o ureche ca intemeietorul tarii romanesti e cuman la origini, iar in cealalta il am pe nae ionescu(nume caragialesc prin excelenta, insa persoana e departe de banalitatea numelui) care-mi spune despre bogata lui experienta...ziaristica(filosofica pe alocuri:). lecturi agreabile, fluide fara artificii stilistice-cei doi scriu precum vorbesc si gandesc. pe neagu djuvara il urmaream la tv, iar acum cand ii citesc randurile il simt de parca ar vorbi langa mine; pe nae ionescu n-am avut, bineinteles, ocazia sa-l urmaresc live, insa e de ajuns ca stiu ce oameni a format ca sa-mi para rau! nu vorbim aici despre orientarile politice in privinta celor doi!
revin putin la aspectul cuman al lui basarab I-si daca e asa ce? ne face pe noi mai putin romani?! in privinta istoriei noastre observ un circuit inchis apropo de abordarilor faptelor, incat ai impresia ca te lovesti de un zid in orice directie ai merge. ori, dupa cate observ eu, caracteristica cea mai importanta a noastra si a limbii noastre e elasticitatea-flexibilitatea-fenomenul de mestecare, inghitire si apoi regurgitare a "nutretului" provenit de pe felurite pajisti! asa am supravietuit mii de ani si asa o vom face si de acum incolo-eu asa sper!
despre moonrise kingdom(2012-wes anderson)acum cateva cuvinte-pentru ca in sfarsit am reusit sa-l vad! fara indoiala un film tipic ce poarta sigiliul deja consacrat al regizorului sus numit. cred, sper sa nu gresesc, ca e primul film al lui anderson unde owen wilson nu are nicio contributie. ii regasim insa, gata de actiune, pe vesnicii andersonieni bill murray si jason schwartzman. castigul mai cuprinde o pleiada de actori, dintre care m-as multumi sa-i mentionez pe ed norton si bruce willis-fara a minimaliza contributia celorlalti.
ce e cu filmul asta? dupa umila-mi parere nu mare lucru; sa ma explic( in putine cuvinte- ca deja m-am intins cu scrierea asta mai mult decat planuiam): pare-se ca in filmul asta wes anderson s-a "abandonat" mai mult decat in precedentele aspectului stilistic, cinematografic-cauta cu infrigurare stop-cadruri, unghiuri, lumini, culori lasand interactiunea noastra cu personajele lui undeva in casuta aia din varful copacului din tabara cercetasilor. filmele lui anterioare ne-au facut cunoscute deja personajele si aspiratiile acestora-pe care le vedem si in moonrise kingdom! nimic nou pana aici, nici nu vreau altceva, fiind vorba de sigiliul mai sus amintit! dar ce facem cu empatia? sentimentul de basm-fantezie-poezie nu e suficient.
in concluzie: un film perfect si cam atat! daca ar fi sa extrapolez o sintagma primita pe mail cu privire la un alt film si regizor, ea ar suna cam asa: "e usor sa faci filme bune cand te numesti wes anderson!"
